
Oamenii se schimba insa esenta ramane aceeasi
In fiecare dimineata ne punem masca aferenta si iesim in jungla societatii
Toata viata caram in spate cadavrul propriului nostru trecut
Invatam cu anii ca totul poate fi falsificat, chiar si zambetul
Auzim dar nu si ascultam ce zic ceilalti
Uitam atat de repede tot ceea ce odata fusese atat de important
Mergem inainte orice ar fi desi uneori inma cere sa ne oprim
Suntem niste judecatori subiectivi pentru greselile celorlalti
Ranim mai usor si mai adanc verbal decat fizic
Nu recunoastem ca suntem slabi de frica devorarii
Uneori ne lasam orbiti de cotidian uitand ce e cu adevarat important
Consideram lucrurile marunte o pierdere de vreme
Dam vina pe timp ori de cate ori ratam ceva important
Sufletul omorat de rutina mai poate fi resuscitat ?
Mai poate fi adus la viata primordialul din noi ?
E timpul sicriul sufletului nostru?